Marea Neagră ne poate uimi oricând. Aspect sesizat și în toiul lunii martie 2024, în stațiunea Mamaia, când a apărut un fenonem bizar. Cu câteva luni înainte de începerea sezonului estival, turiștii, dar și localnicii prezenți la malul mării au parte de un spectacol natural. Ce a apărut pe plajă, acum, este o urmare a furtunilor agresive care au avut loc pe litoral. Detaliile se află mai jos, în articol.
Uneori, au loc fenomene spectaculoase la Marea Neagră. De exemplu, a fost fenomenul în care apa a avut nuanță turcoaz. Altădată, a prins o nuanță verde, din cauza algelor. În ianuarie, de pildă, oamenii au putut observa fenomenul numit inversiune termică, iar detaliile se regăsesc AICI. Alteori, turiștii care s-au plimbat în anumite porțiuni ale litoralului au descoperit delfini în stare de putrefacție. De data aceasta, un alt fenomen a ajuns în atenția publică. În stațiunea Mamaia au apărut dune de nisip.
De data aceasta, în prim-plan se află un alt fenomen vizibil pe litoralul românesc. Au apărut dune de nisip în stațiunea Mamaia. Acestea s-au format în urma furtunilor puternice care au avut loc la Marea Neagră, iarna aceasta. Plajele refăcute din Mamaia au fost erodate de furtuni, motiv pentru care au apărut asemenea formațiuni pe plajă. Există o diferență de nivel de peste 1 metru.
Fenomenul este vizibil în partea de nord a stațiunii românești. Pe de altă parte, specialiștii susțin că dunele de nisip vor dispărea până la data de 1 Mai, când plajele se vor umple, cel mai probabil, de turiști. Zona ar urma să fie nivelată de reprezentanții Apelor Române, conform Antena 3 CNN.
Sursă foto: capturi video, Pixabay